Ce înseamnă lemn tratat sub presiune?

Ce înseamnă când lemnul este tratat sub presiune

Lemn tratat sub presiune este cheresteaua care a avut substanțe chimice de conservare forțate în fibrele sale sub presiune ridicată, ceea ce schimbă modul în care materialul se comportă odată ce este expus la sol, ploaie și insecte. Nuanța verde sau maronie observată pe rafturile de cherestea de la curțile de aprovizionare a clădirilor provine din acest proces, nu de la specia de copac în sine. O bucată de pin netratat care se află în sol umed poate începe să prezinte degradare moale și spongioasă într-un sezon sau două, în timp ce aceeași placă tratată cu un conservant pe bază de cupru și evaluată pentru contactul cu solul poate rămâne solidă din punct de vedere structural timp de două sau trei decenii, uneori mai mult, în funcție de clima locală, drenaj și cât de bine este menținută structura.

Constructorii și antreprenorii care lucrează cu structuri exterioare se bazează în mod constant pe această distincție. Un stâlp de gard îngropat în sol argilos într-o regiune umedă se confruntă cu un set de tensiuni foarte diferit față de o scândură de podea așezată deasupra nivelului sub o verandă acoperită, iar nivelul de tratament aplicat lemnului trebuie să se potrivească cu acea expunere. Acesta este motivul pentru care șantierele de cherestea stochează mai multe grade de lemn tratat, mai degrabă decât o versiune de uz general, și de ce codurile de construcție din multe jurisdicții specifică ce calitate este acceptabilă pentru ce parte a unei structuri.

Un rol joacă și specia folosită. Pinul galben sudic este preferat pentru tratament, deoarece structura sa celulară este suficient de poroasă pentru a accepta cu ușurință soluțiile de conservare, în timp ce lemnul mai dens, cum ar fi bradul de Douglas, necesită incizie, un proces de a face mici tăieturi pe suprafață, înainte ca substanța chimică să poată pătrunde suficient de adânc pentru a fi eficientă.

Cum funcționează procesul de tratament

Protecția vine din fizică, nu dintr-un strat de suprafață. O cutie de vopsea exterioară sau un material de etanșare pentru tablă acoperă doar stratul exterior al unei plăci, așa că, odată ce acel strat se crăpă sau se uzează, umezeala și ciupercile își găsesc drumul. Tratamentul sub presiune împinge conservantul în structura celulară a lemnului, astfel încât protecția trece prin placă în loc să se așeze deasupra acesteia.

Cheresteaua uscată la cuptor este încărcată într-un cilindru de oțel etanș, iar un vid trage aerul din celulele de lemn pentru a face loc soluției de conservare. Odată ce camera se inundă cu un lichid, cum ar fi cupru cuaternar alcalin sau azol de cupru, presiunea din interiorul cilindrului crește undeva la 100 și 160 de lire sterline pe inch pătrat, împingând substanța chimică adânc în bob. După o perioadă de înmuiere care poate dura câteva ore, excesul de lichid se scurge și plăcile sunt uscate înainte de a se îndrepta către distribuție. Cuprul este ingredientul activ în cea mai mare parte a tratamentelor rezidențiale vândute astăzi, deoarece este toxic pentru ciupercile și insectele plictisitoare din lemn, responsabile de degradare, dar mult mai puțin periculoase pentru oameni și animale de companie decât formulele pe bază de arsenic care au fost eliminate treptat din uz general la începutul anilor 2000.

Nivelul de retenție, adică cantitatea de substanță chimică de conservare deținută pe picior cub de lemn după tratament, determină modul în care se comportă placa în timp. O placă destinată contactului cu solul are un nivel de retenție mai mare decât cel destinat balustradelor supraterane, ceea ce face parte din motivul pentru care cele două nu sunt interschimbabile, deși pot arăta identice pe un suport de cherestea.

Fapt rapid

Azolul de cupru și cuaternarul alcalin de cupru au fost cele două sisteme de conservare dominante în cheresteaua rezidențială, de când arseniatul de cupru cromat a fost retras din uzul general de consum în jurul anului 2003 și ambele au zeci de ani de date de teren care susțin utilizarea lor în contactul cu solul.

Citirea evaluărilor de tratament și a categoriilor de utilizare

Cheresteaua tratată sub presiune poartă de obicei o ștampilă care indică nivelul său de retenție și categoria de utilizare prevăzută, iar personalul depozitului de cherestea și inspectorii de construcții se referă la această ștampilă atunci când verifică dacă o placă este adecvată pentru locația prevăzută. Amestecarea acestor categorii este o sursă comună de eșec prematur. O placă ștanțată pentru expunerea supraterană care ajunge îngropată ca stâlp de gard poate pierde integritatea structurală în mai puțin de jumătate din timpul în care ar fi durat în aplicarea corectă.

Inspectorii verifică uneori eticheta de capăt capsată pe un pachet de cherestea, mai degrabă decât să caute o ștampilă pe fiecare placă, deoarece eticheta listează certificarea companiei de tratare, substanța chimică utilizată și nivelul de retenție împreună într-un singur loc. Păstrarea în dosar a unei etichete de la o achiziție poate conta mai târziu dacă apare o cerere de garanție sau o întrebare de inspecție.

Unde apare această cherestea pe un șantier

Deoarece rezistă la umezeală și dăunători, cheresteaua tratată sub presiune a devenit materialul standard pentru încadrare și susținere a lucrărilor care trăiesc în aer liber sau care atinge solul direct. Structurile de pe punte, inclusiv grinzile și grinzile ascunse sub scândurile vizibile, sunt în mod obișnuit construite din material tratat, la fel ca stâlpii de gard, șinele și cheresteaua folosită în pereții de sprijin și paturile de grădină înălțate. Structurile locului de joacă și cadrele de mobilier de exterior se bazează și pe el, împreună cu plăcile de prag și elementele de încadrare poziționate aproape de o fundație în care umiditatea solului este o problemă.

Grădinarii ezită uneori să folosească cheresteaua tratată în apropierea plantelor comestibile, dar birourile de extensie agricolă au studiat această întrebare în mod repetat, iar tratamentele pe bază de cupru folosite astăzi în cheresteaua rezidențială se leagă strâns de fibrele lemnoase. Cantitatea care migrează în solul înconjurător este suficient de mică încât să se încadreze cu mult sub nivelurile considerate o preocupare pentru culturile alimentare, motiv pentru care cheresteaua tratată rămâne obișnuită în construcția de paturi înălțate. Unii cultivatori încă preferă să căptușească interiorul unui pat cu folie de plastic ca un tampon suplimentar, deși practica este mai mult o chestiune de confort personal decât o cerință de siguranță documentată.

Manipulare și îngrijire pe termen lung

Tratamentul protejează împotriva putrezirii și a insectelor, dar nu face lemnul imun la intemperii și nu elimină nevoia de întreținere de bază. Oricine taie sau șlefuiește plăci tratate trebuie să poarte mănuși și o mască de praf, deoarece rumegușul poartă reziduuri de conservanți, iar resturile nu ar trebui să intre într-o grămadă de arsuri, deoarece arderea concentrează acele substanțe chimice în fum și cenușă. Elementele de fixare contează și ele: șuruburile standard din oțel se corodează mai repede atunci când sunt introduse în cheresteaua tratată cu cupru, astfel încât feroneria galvanizată la cald sau inoxidabil este recomandarea standard în rândul contractanților care lucrează cu produse ACQ sau cu azol de cupru.

Plăcile proaspăt tratate sunt adesea încă umede din procesul de fabricație și beneficiază de câteva săptămâni de uscare înainte de vopsire sau vopsire, deoarece etanșantul aplicat prea devreme nu se va lipi corespunzător. O modalitate simplă de a verifica starea de pregătire este să stropiți cu apă pe suprafață; dacă se mărgele, lemnul este încă prea umed pentru a accepta un finisaj, iar dacă se înmoaie într-un minut sau două, placa este gata.

Un finisaj hidrofug reaplicat pe un ciclu de unul până la doi ani ajută la limitarea fisurilor și a deformarii care provin din ciclurile repetate de umectare și uscare, prelungind durata de viață utilă a unei terți, a unui gard sau a unei structuri de grădină cu mult peste ceea ce ar oferi doar tratamentul brut. Proprietarii de case din regiunile cu cicluri dure de îngheț-dezgheț constată adesea că etanșarea anuală se plătește de multe ori prin prevenirea verificării suprafeței care lasă în cele din urmă umezelii să ajungă la vârfurile tăiate netratate.